Zăpada-şi strânge din pornire
Şi ţurţuri picură plouaţi,
Pe monumente-n cimitire
Se urcă muşchii disperaţi.

Pământu-apare pete, pete
Rupând sfinţenia de-omăt,
Iar arborii aduşi din spete
Uimiţi se şuşotesc încet.

Că iarna parcă vrea să plece
Ori iarăşi numai s-au greşit -
Mâine din nou va ninge rece
Că-i un dezgheţ obişnuit?

O ceaţă printre ei pluteşte
Curgându-se în jos de grui,
Iar ţintirimul bătrâneşte
Tuşeşete pietrele verzui.

Şi acalmia îmi apasă
Aripa văzului meu mut -
Vremea-ntristată şi apoasă
Este sfârşit sau început?

Gânduri porniră într-o doară
Prin monumente şi prin cruci...
Ah, primăvară, primăvară
Cocorii când ai să-i aduci?!